Traiesc frumos

Relatiile adevarate nu sunt „corecte”. Nici nu trebuie sa fie.

Avem nevoie de pasiuni, de trairi inexplicabile, de hohote de ras, de oceane de plans, de certuri, de sublime impacari, despartiri grotesti si neintelese, de analiza amanuntita, alaturi de cele mai bune prietene, a tuturor replicilor care au dus la ilogica despartire.

Ce e „corect” in dragoste?

Cand te uiti in urma, nu ai cum sa nu iti aduci aminte de primul si ultimul sarut, prima si ultima poveste de dragoste, prima despartire (si cele care o urmeaza), plansetele si tanguirile pentru cel care te-a inselat, desi tu l-ai iubit in continuare ca o disperata. Rar iti aduci aminte de momentele „a la carte”. Pe acelea nu le remarci, nu le tii minte. Ti se par normale, spui ca ti se cuvine totul si chiar te plictiseai cand totul mergea ca pe roate, fara o drama mica, o diferenta de opinii, o traire profunda.

Sursa: Kiss at the hotel De Ville

Suntem victimele propriilor noastre alegeri. Alergam dupa iluzia perfectiunii, dupa povesti cu printi si printese, care traiesc fericiti pana la adanci batraneti, povesti ticluite si vandute noua in pachete colorate de catre „mari regizori”.

El o vede pe ea. Ea roseste. El e inalt, frumos, bine lucrat, cu zambet perfect, cu nas perfect, cu replica perfecta. Ea e (de obicei) blonda si perfect coafata, cu picioare lungi, cu sani rotunzi si bine crescuti, scumpica, cu un pic de burtica, atat cat sa incapa perfect intr-o rochita draguta si plina de floricele. Se plac, se imperecheaza si dupa doua ore de „peripetii care ne tin cu sufletul la gura” isi dau seama cat de mult se „iubesc” si aleg sa faca nunta perfecta, in locatia perfecta, in tinutele perfecte. The end.

Oare cate filme proaste am vazut cu acelasi scenariu, aceleasi replici, acelasi happy end? Si cate oare vom mai vedea?

Oare asa e si acasa? In viata noastra reala? E plin de printese si de printi perfecti si neintelesi?

Daca nu ne suna e bou, daca ne suna e fraier. Daca e blond, de ce nu e brunet, daca e inalt, de ce e cocosat, daca e respectuos, de ce nu e macho…si lista „problemelor” poate continua.

Ce se intampla, de fapt, in spatele camerelor de filmat: Ea e dependenta de pastile si obsedata ca e grasa, el e gay, nu se suporta reciproc, nici macar nu se saluta pe platourile de filmare, regizorul s-a culcat deja cu ea (sau cu el, dupa caz). Se duc singuri acasa in fiecare seara, dupa filmari, si, in negura noptii, la un pahar de vin, se gandesc: „oare in cate filme idioate tre’ sa joc, pana prind si eu un rol bun?”

Sa fiu in trend cu pasiunea mea pentru moda, cred ca „se poarta” drama si iarna asta.

Intodeauna e vina lui. Indiferent de ce facem noi, intotdeauna e „vina” lui. El a gresit ca nu a spus replica „perfecta” si ne-a inselat toate asteptarile („ca in filmul acela, fata, mai tii minte ce misto a fost cand el s-a intors la ea si s-au pupat?”).

Oare? Dar asteptarile lui? Oare noi am spus intotdeauna replica perfecta?

Octavian Paler spunea odata: ”Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu, nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.”

Iubim, parasim, jinduim, daruim, dezamagim, fugim si ne pierdem in multime. Suntem rai, agresivi, salbatici, buni, atenti, deschisi, introvertiti, dezechilibrati, linistiti, speciali, comuni, fericiti, impliniti…..important e ca suntem.

Ce ne-am face fara noi?

„Atâta vreme cât ne mai agăţăm de deznădejdi şi iluzii, suntem iremediabil oameni.” – Emil Cioran