Muzica copilariei mele
Nu stiu de unde sau de cand s-a nascut in mine dorinta de a fi inconjurata de frumos. Moda nu este prima mea iubire, pe aceasta am cunoscut-o mai tarziu cu ajutorul muzicii .
Am fost un copil iubit, o fetita rasfatata ar spune gurile rele, un copil care a avut acces din frageda pruncie la educatie, cultura, calatorii prin tari frumoase si incarcate de istorie.
Sunt norocoasa ca am o mama care m-a luat de mana si m-a introdus in fascinanta lume a muzicii clasice, inca de la varsta de 9-10 ani. Printr-un banal anunt in ziarul Romania Libera, in care era postat un concurs pentru corul de copii al unui teatru liric, am ajuns sa cant pe scena Operei Romane din Bucuresti.
A fost, daca ma gandesc mai bine, primul meu job, doar ca nu eram platita, dar o facem cu cea mai mare daruire, seriozitate si dorinta. Faceam tot ceea ce imi statea putere sa nu lipsesc la vreo repetitie, la vreo reprezentatie. Chiar si in serile cand nu aveam spectacol, ma ascundeam in culisele Operei si urmaream fiecare nota, incercam sa inteleg fiecare libret, fiecare personaj, urmaream cu sufletul la gura, seara de seara, fiecare spectacol si ma chinuiam sa nu pierd ultimul troleibuz care ma ducea acasa la mama care ma astepta, plina de neliniste si cu lacrimi in ochi (pe atunci nu existau telefoane mobile, gps-uri si tot felul de gadgeturi, care acum au ajuns sa ne conduca viata….).
Sursa: http://www.exclusivnews.ro
Au fost ani sublimi, plini de muzica lirica, plini de energie pozitiva, ani care m-au ajutat sa cresc frumos, sa am acces la o lume fascinanta, plina de emotii, de culoare, de sunete magistral interpretate de acei artisti romani, carora le multumesc pentru ca m-au ajutat sa apreciez muzica de calitate, arta de a darui, arta de a te darui pe tine publicului venit seara de seara la spectacol.
Am indraznit apoi sa continui pe acest drum… am intrat la o scoala de muzica, am studiat bell canto, am studiat pianul. Ce poate fi mai frumos decat sa ai sansa sa canti alaturi de marile valori contemporane ale acestei tari minunate? Sa descoperi alaturi de ei opere lirice de referinta cum ar Traviata de Giuseppe Verdi, Carmen de Georges Bizet, Cavalleria Rusticana de Pietro Mascagni, Tosca de Giacomo Puccini, etc.
Scena a fost locul meu de joaca, universul copilariei si al adolescentei mele. Am respirat fiecare nota, am trait fiecare rol, fiecare spectacol in care am jucat sau la care am avut sansa sa asist, am plans si am ras alaturi de marii artisti ai acestei tari. La varsta la care alti copii isi implorau parintii sa le cumpere bombonele, papusi, masinute si biciclete, eu ii rugam pe ai mei sa ma duca la Opera.
Si eu am fugit de acasa cand eram mica….dar nu pe strada, ci la Opera, in culise .
Nu stiu cum sa explic, dar atunci nu avem nici un pic de frica sau de teama. Toata lumea era a mea si cred ca as fi luat si trenul de una singura, daca acesta m-ar fi dus sa o vad pe Violeta din Traviata, care-si canta iubirea pana in ultima clipa a vietii, pe Carmen cea puternica si neinfricata, care sparge toate barierele si lupta pana la moarte pentru libertatea ei, pentru dragoste, pentru ceea ce inseamna pentru ea libertate!
Nu pot sa cred ca, acela care asculta macar odata in viata intermezzo din Cavalleria Rusticana nu simte o emotie puternica, un fior profund, care sa ii zguduie toata fiinta, sa il faca sa se uite in suflet si sa isi doreasca sa iubeasca cu toata puterea fiintei lui, sa daruiasca, sa fie mai bun, sa creeze ceva… frumos !
Se spune ca marile dive ale muzicii clasice, in frunte cu Maria Callas, La Divina, au stralucit pe marile scene ale lumii, au daruit cele mai frumoase momente din istoria muzicii, s-au acoperit de glorie, de aplauze, de adoratia miilor de fani, dar au sfarsit sigure, nefericite si abandonate…fara a se bucura de micile bucurii ale vietii, unele fara o familie care sa le stea alaturi neconditionat, pana la moarte, fara copiii care sa le umple sufletele de bucurie.
Si?
Ceea ce au creat ele, ceea ce au simtit ele acolo pe scena, in fata miilor de fani, scaldate de aplauze, ceea ce au daruit ele prin vocea lor magnifica….. mi-as dori, macar pentru o clipa, sa pot simti, sa fiu incarcata de o emotie atat de puternica, sa pot trai acea clipa magica, acea secunda care iti schimba viata si iti umple sufletul de frumos, de o bucurie nemarginita, nemasurata in cuvinte!
Decat o viata terna, linistita, relaxata, fara griji, fara suisuri si coborasuri, prefer sa traiesc o astfel de clipa plina de emotii puternice, de trairi inexplicabile, care iti sfasie sufletul si te sparge intr-o mie de bucati, te ridica si te coboara, iti zdruncina intreaga existenta, dar iti ofera cea mai frumoasa senzatie, o nemarginita bucurie, o secunda de fericire …..
„Defectul tuturor oamenilor este ca asteapta sa traiasca, deoarece n-au curajul fiecarei clipe…Toti invatam sa traim dupa ce nu mai avem nimic de asteptat, iar cand traim nu putem invata nimic, fiindca nu traim in prezentul concret si viu, ci într-un viitor fad si indepartat.” – EMIL CIORAN
Enjoy life, enjoy beautiful music!
4 octombrie 2010 la ora 23:20
[...] This post was mentioned on Twitter by TraiescFrumos.ro, Corina Georgescu. Corina Georgescu said: aţi văzut că @TraiescFrumos a scris din nou? http://bit.ly/cLjdIn de data aceasta despre muzică şi dăruire [...]
6 octombrie 2010 la ora 01:04
Eu stiu ce spui tu, am trait multe sentimente din cele descrise de tine si acum as renunta la orice alta activitate, daca mi s-ar oferi sansa de a canta din nou. Este lucrul pe care il pot face cu cea mai mare abnegatie si care imi limpezeste toate temerile. Dar doar cine a fost in situatia noastra stie despre ce vorbim; cred ca trebuie sa traiesti toate lucrurile astea ca sa iti dai seama ca nu sunt doar vorbe in vant.
21 octombrie 2010 la ora 08:02
[...] pentru că am plăcerea (zău că nu vorbesc așa de complezență) de a fi amic cu Carmen și cu Cosmin, cei care se ocupă de acest mega-eveniment muzical, am primit onoranta propunere de [...]
1 noiembrie 2010 la ora 23:32
felicitari pentru momentele frumoase.
si eu cantam, nu la Opera, ci intr-un cor, insa clipele era de neinlocuit. imi placea totul atat de mult.
agitatia aia de pregatire, secundele in care ii vedeai pe toti cum intra in sala si-ti simteai pulsul in fiecare celula. si cand cantai……uai, cum ieseau sunetele in aer.
multumesc pentru amintiri
2 noiembrie 2010 la ora 13:56
Va multumesc frumos pt comentarii! Ma onoreaza:) si ma bucur ca exista printre voi doamne care au avut experiente similare:). Prima iubire nu se uita niciodata, nu-i asa?:)