Sunt o hoata
Zi de zi, in toata media romaneasca aud/vad/citesc cam acelasi lucru: „In Romania se fura ca’n codru’! Romanii sunt niste hoti!”
Ma cuprinde un sentiment ciudat atunci cand cineva ma acuza de ceea ce eu, sincer, nu ma gandeam ca as fi capabila, asa ca, sa intru si eu in randul lumii, m-am hotarat sa devin hoata.
M-am apucat sa fac inainte un studiu de piata, sa nu ma apuc sa fur aiurea, ca o diletanta, fara un pic de pregatire in domeniu. Ce imi lipseste, de ce am nevoie, ce mi-ar trebui, cum sa fac sa obtin ceea ce vreau, ceea ce ma intreseaza cu adevarat.
Primul pas: studierea tintei. Ce? Unde? Cand? Cum? Ce imi place? Ce imi doresc? Ce ma intreseaza? De ce am nevoie?
Hmmm….ce imi place?
Acu’ 20 de ani, Andrei Serban, un regizor roman cunoscut si apreciat in strainatate, ne intreba, prin piesa lui Timberlake Wertenbaker, pe care magistral a montat-o pe scena Nationalului bucurestean, cine are nevoie de teatru?
Eu am, maestre!
Ma fascineaza Dan Puric si claritatea cu care se exprima din toate punctele de vedere, artistic, uman, spiritual, imi plac spectacolele, conferintele, cartile sale pe care incerc sa le devorez ori de cate ori am ocazia. Azi e ziua dansului. La multi ani, maestre!!
Imi place Marius Manole, un actor desavarsit cu care ar trebui sa ne mandrim, sa il promovam prin toate mijloacele posibile. Il consider o valoare romaneasca inestimabila care reuseste, prin fiecare interpretare, sa transmita publicului sau cele mai profunde emotii, un om de o modestie si de o valoare umana ce nu pot fi masurate in bani sau hainute de firma.
O ador pe Oana Pellea, ma inclin ori de cate ori am ocazia sa o privesc, sa o ascult, sa o vad interpretand, magistral, orice rol, orice poveste, orice caracter. Iar jurnalul sau a fost pentru mine una dintre cele mai frumoase carti pe care le-am citit vreodata.
Cum sa nu admiri un om atat de frumos, atat de profund, cu un suflet greu incercat, cu o viata plina de momente de cumpana (moartea parintilor), un om plin de gratie si de lumina….?
Va invit cu drag sa ii cititi Jurnalul. Eu m-am regasit in el si frumusetea fireasca a acestei mari doamne a teatrului romanesc.
Acestia sunt oamenii de la care eu m-a hotarat sa „fur” cate ceva, ori de cate ori am ocazia sa ii intalnesc. Acesti oameni ma inspira, ma incarca cu energie pozitiva, ma fac sa sper in mai bine, sa evoluez, sa traiesc frumos. Ei sunt stilul meu!
Si lista ramane deschisa……
Va invit sa ii (re)descoperiti si voi.
Still with style!
12 februarie 2010 la ora 14:10
Am fost la un spectacol cu Sinucigasul la National…Dan Puric, Marius Manole erau pe scena …am ramas marcata de piesa, de performanta lor….am citit cate ceva din Puric….l-am ascultat….l-am vazut pe scena….remarcabil! Cineva care chiar are ceva de spus, care merita ascultat!
Marius Manole, nici nu-i stiam numele…pana sa deschida gura pe scena ma intrebam ce cauta acea firava faptura acolo…cand a facut-o m-a emotionat pana la lacrimi….cata forta, cata expresivitate, cata simtire….citind postarea de mai sus….ma gandeam la el….si da, despre el era vorba…telepatie safie?!
Oana Pellea…si pe mine m-a uimit cu Jurnalul ei….mare, frumos suflet…am vazut-o odata la un targ vintage…eu langa paturici, rochii de botez albe, panglici si dantele…reactia, expresia ei in fata acelor lucruri m-a incurajat…le-a zimbit cu drag si din tot sufletul…parca le cunoastea din alt timp!
3 august 2010 la ora 12:18
Of! Articolul acesta trebuia să-l fi citit chiar atunci pe 12 februarie. Ar fi fost un cadou frumos
3 noiembrie 2010 la ora 11:07
[...] Viata continua sa imi ofere surprize si, atunci cand credeam ca ploaia nu se mai opreste si ca soarele ala de ma orbea odata, a disparut, m-am trezit deunazi cu o invitatie la teatru. Faptul ca iubesc aceasta arta in toate formele sale nu mai e o supriza pentru nimeni, mai ales ca am declarat-o ori de cate ori am avut ocazia. [...]